Evaluare corectă pentru siguranță financiară
Blog

Aspecte pe care nu trebuie să le tratezi cu superficialitate când vrei să achiziționezi un apartament într-un bloc recent construit

Postat de
Ioana Marcu

Știm deja că România se numără printre țările europene în care ponderea proprietarilor de locuințe depășește 90%. În timpul pandemiei, românii au continuat să-și achiziționeze locuințe, chiar dacă situația economică era una incertă.

Procesul de acordare a creditului plus dorința mare de a încheia tranzacția cât mai repede posibil îl fac pe cumpărător să nu acorde o importanță sporită aspectelor fizice și juridice aferente locuinței pe care și-o dorește.

Suntem prezenți pe piața evaluărilor de peste 17 ani și putem confirma că, uneori, procesul de acordare a unui credit nu este unul facil pentru cumpărător. Noi încercăm permanent să facem cât mai lină trecerea prin acest pas al creditării – evaluarea – însă nu omitem aspectele care pot proteja cumpărătorul de unele situații neplăcute, cum ar fi plata unui avans mai mare decât cel stabilit inițial sau chiar neacordarea creditului.

Continuăm astăzi cu exemple de aspecte pe care nu trebuie să le tratezi cu superficialitate când vrei să achiziționezi un apartament într-un bloc recent construit, respectiv: calitatea finisajelor interioare, instalațiile și dotările termice.

Finisajele ,,la gri'' sau lipsa parchetului și a tâmplăriei interioare sunt aspecte care influențează valoarea apartamentului. Chiar dacă în promisiunea de vânzare cumpărare este prevăzut că achiziționezi, la finalizarea lucrărilor, apartamentul cu 90.000 de euro, aceasta fiind și valoarea indicată de piață, valoarea de piață estimată la stadiul actual va fi una mai mică.  De ce? Potrivit Standardelor de evaluare, estimarea valorii de piață, când vorbim de garantare bancară, se va realiza ținând cont de stadiul lucrărilor de la data inspecției, nu în premisa finalizării tuturor lucrărilor.

Instalațiile și dotările termice sunt de asemenea aspecte de care trebuie să ții cont. Un criteriu definitoriu în acordarea unui credit este reprezentant de existența și funcționalitatea centralei termice și a caloriferelor, lipsa acestora putând avea ca efect neacordarea creditului.

Da, poate uneori executarea lucrărilor interioare durează mai multe săptămâni, dar sfatul nostru este ca înainte de a solicta realizarea raportului de evaluare, să te asiguri că finisajele și instalațiile interioare sunt finalizate, pentru a evita îngreunarea procesului de acordare a creditului și chiar, în cel mai râu caz, neacordarea creditului. Pe lângă timpul și banii irosiți, riști să plătești și un avans mai mare, deci nu este deloc recomandată urgentarea procesului de evaluare în astfel de situații.

Cumpără responsabil!

Vrei să citești mai multe articole?

Posibil să fii interesat de

Blog
Diferența dintre insolvență și faliment
Citește mai mult
Blog
Evaluarea pentru alocarea prețului de achiziție
Citește mai mult
Blog
Evaluarea pentru raportare financiară - ce, cum, cine și de ce?
Citește mai mult
Evaluare corectă pentru siguranță financiară